a-ON este un dispozitiv ce poate fi inclus în categoria dispozitivelor radionice, fiind folosit atât pentru tratament, cât și pentru prevenție.
Așa cum deja am aflat din descrierea terapiilor pe care le folosește, a-ON îmbină efectele benefice ale terapiei prin frecvențe extrem de joase, ale cromoterapiei și ale sonoterapiei.
Dacă ne referim la tratamentul anumitor afecțiuni, trebuie din capul locului să subliniem faptul că acest aparat nu se substituie tratamentului alopat, el fiind un adjuvant al tratamentului medicamentos, fiind un ”ajutor” pe care se poate baza un medic în procesul de combatere a unei afecțiuni diagnosticate.
După cum se știe deja, pentru un tratament, sunt nevoie procurarea a două componente: aparatul în sine și cardurile ce conțin ”rețete” energetice, carduri de pe care aparatul să citească configurația energetică care să asigure frecvențele pe care în mod normal le generează creierul, sau le ”pune la dispoziție” Universul pentru a echilibra unele deficite energetice existente la un moment dat în corpul nostru.
Dacă vorbim de rețetele energetice, acestea sunt de fapt un coctail de frecvențe diferite specifice anumitor organe, sisteme anatomice sau dezechilibre psihice.
Plecând de la aceste considerente, să vedem cum decurge:
- tratamentul
- prevenția
Tratamentul prevede achiziționarea unui card specific combaterii afecțiunii dorite de a fi tratate, împreună cu ghidul de utilizare.
După ce aparatul a citit programul ce trebuie executat, utilizatorul va trebui să așeze aparatul pe zonele indicate în ghid.
O sesiune de tratament este compusă din 6 secțiuni diferite.
Fiecare secțiune se compune dintr-o sumă de de frecvențe, culori și acorduri muzicale de factură spirituală ce au rol de relaxare și echilibrare energetică.
Momentul schimbării unei secțiuni este marcat de un semnal care indică o perioada de 10 secunde, perioadă suficientă pentru repoziționarea aparatului pe corp.
Secțiunea care rulează la un moment dat, este afișată pe display. O altă informație ce se poate vedea pe display este și timpul rămas din sesiunea care rulează.
Același procedeu se aplică și pentru prevenție, cu mențiunea că fără a avea o disfuncție evidențiată clinic, acesta poate folosi aparatul pentru a preveni o posibilă dereglare energetică.
De remarcat este faptul că apariția efectelor variază de la săptămâni la luni. Am avut un utilizator care de abia putea îndoi genunchiul drept, mergând șchiopătând, și care după un tratament de 7 zile, mergea normal (e drept că a folosit aparatul de 6 ori pe zi).
În cazul diabetului, efectele pot apare după 10 – 12 luni, utilizatorul trebuind să fie tot timpul sub controlul medicului curant.
Nu se recomandă aplicarea tratamentul dacă purtați pacemaker, aparat auditiv, sau alte stimulatoare electronice. De asemenea nu se recomandă gravidelor.
Pe toată durata folosirii aparatului a-ON, nu se întrerupe / modifică medicația alopată decât cu avizul medicului curant.